Primarul Balșului, Cătălin Rotea, caută soluții pentru a crea noi locuri de muncă în oraș, acesta fiind cel mai important aspect pentru comunitatea locală. Prin deschiderea celor două supermarketuri și centrului de procesări valori, 200 de bălșeni și-au găsit un loc de muncă.
Rotea a precizat că își dorește ca în oraș să fie dezvoltate capacități de producție care să atragă forță de muncă. Edilul spune că retehnologizarea fabricilor din orașul de pe Olteț ar fi o soluție, însă primăria nu poate interveni în strategiile de marketing ale societăților, ci a pus la dispoziție scheme de ajutor, pentru a veni în sprijinul acestor societăți.
„Suntem în curs de obținere a avizelor pentru înființarea parcului industrial, a durat foarte mult din punct de vedere birocratic, dezmembrări, alipiri, acte notariale, suntem aproape de finalizarea procedurilor. A durat atât de mult nu din cauza primăriei, nu din cauza SMR-ului, ci pentru că așa sunt procedurile. Purtăm discuții cu investitori, am avut discuții avansate care au picat. Formarea de noi locuri de muncă este poate cel mai important aspect pentru orașul Balș. Avem 200 de noi locuri de muncă create, față de 2007-2020, prin deschiderea a două supermarket-uri și prin construirea acelui centru de procesări de valori, ce se face în spatele policlinicii, unde suntem aproape gata cu lucrările. Nu sunt foarte multe locuri de muncă, parcul industrial va fi baza pentru crearea de noi locuri de muncă. Îmi doresc din tot sufletul să facem capacități de producție, la Balș, fabrici care să creeze plusvaloare, dar acest lucru nu se face peste noapte. Îmi doresc din suflet ca fabricile să producă și să fie retehnologizate, dar acest lucru nu depinde de primărie, nici SMR-ul, nici Instirig-ul…Sunt firme private care vor decide cum se retehnologizează sau ce urmează să facă, din partea primăriei au schema de minimis, reduceri pentru taxe și impozite în cazul în care fac investiții. Și eu mi-aș dori firme care să facă producție și cred că vom avea ceva componente auto în viitorul apropiat”, a spus Rotea.
foto arhivă: parcul industrial va fi construit pe terenul fostei întreprinderi SMR Balș