Liga a IV-a/ Ipotești, victorie la scor cu Iris Nicolae Titulescu. Stănculețu a demisionat de la Știința Mărunței, după înfrângerea cu Viitorul Coteana

Etapă cu surprize sâmbătă, 8 octombrie, în cadrul Ligii a IV-a. Astfel, Iris Nicolae Titulescu a suferit o înfrângere usturătoare, scor 2-8, pe terenul echipei Valea Oltului Ipotești. Totodată, după înfrângerea, de pe teren propriu, cu Viitorul Coteana, antrenorul formației din Mărunței, profesorul Cristian Stănculețu, a demisionat.

Valea Oltului Ipotești a reușit să învingă gruparea din comuna Nicolae Titulescu, favorită în acest joc. Președintele echipei din Ipotești, Adi Lăcraru, a spus că jucătorii de la Valea Oltului Ipotești au marcat trei goluri în primele 10 minute.

„A fost un meci foarte bun făcut de echipa noastră, de data aceasta am reușit să strângem tot lotul, nu a lipsit niciun jucător. A fost un meci bun din partea noastră, dar ei au venit considerând că deja au câștigat jocul, ne-au luat puțin de sus, s-au trezit că în minutul 10 aveam deja 3-0. Apoi, evoluția scorului a fost 3-1, 4-1, 5-1, 6-1, 7-2, 8-2, pentru noi marcând Cristian Liță (două), Dragoș Furtună (două), Marius Șaptelei, Cosmin Popescu, Mirel Militaru, Ionuț Malacu. A fost surpriza etapei și noi ne așteptam să facem un joc bun, dar nu să-i batem chiar așa. Ei au venit crezând că deja au meciul câștigat”, a spus președintele echipei din Ipotești, Adi Lăcraru.

Profesorul Cristian Stănculețu a demisionat de la Știința Mărunței

Profesorul Cristian Stănculețu a demisionat de la Știința Mărunței, după ce echipa sa a pierdut sâmbătă, 8 octombrie, partida, de pe teren propriu, cu Viitorul Coteana, scor 2-4. Golurile echipei din Mărunței au fost marcate de Năvodaru și Rădulescu, iar pentru formația din Coteana au înscris Andrei Vasilescu (de două ori) și Ionuț Șocae (dublă).

Primarul din Coteana, Ionuț Dima, a precizat că meciul a fost foarte frumos, băieții săi jucând cu ambiție.

„Nu este o surpriză, pentru că și anul trecut partidele dintre noi s-au încheiat la egalitate. Nu este o ambiție locală, suntem prieteni. A fost 1-1 la pauză, 2-1 pentru ei, 2-2, 3-2, 4-2. A fost un meci foarte frumos. Avem un lot echilibrat, jucăm cu ambiție, dovadă că putem obține rezultate foarte bune”, a spus primarul din Coteana, Ionuț Dima.

De cealaltă parte, profesorul Cristian Stănculețu a demisionat de la echipa Știința Mărunței, spunând că nu reușea să-i mai motiveze pe jucători.

„Am vrut să plec după înfrângerea de la Curtișoara, pentru că nu i-am mai văzut pe jucători motivați. Problema cea mai mare era că jucătorii nu mai veneau la antrenamente. Dacă în sezonul anterior, făceam marțea și joia antrenament, și s-au văzut rezultatele, acum nu mai veneau la pregătire. Cum se poate la Curtișoara, Igant i-a strâns pe toți, și am înțeles că vin la pregătire de trei ori și se vede, echipa arată foarte bine, cred că se putea și la noi”, a spus profesorul Cristian Stănculețu.

Meci echilibrat, la Strejești

Partida dintre Energia Viitorul Strejești și Oltul Slătioara s-a încheiat la egalitate, 3-3, golurile echipei gazdă fiind marcate de Ionuț Marinescu, Valentin Oprea și Cătălin Grigore.

„A fost cel mai bun meci al nostru de până acum, am condus tot jocul”, a spus reprezentantul echipei din Strejești, Ionuț Popescu.

Energia Viitorul Strejești: Stoian Bogdan, Marinescu Ionut, Dogaru Ionel, Tita Ionel, Oprea Vali, Pitulice Bogdan, Toader Adrian, Nedea Edi, Motroc Dan, Grigore Catalin, Paun Florin. Au mai jucat: Voicu Ionut, Lixandra Cristi, Predut Florin. Antrenor: Bogdan Veleanu.

Rezultatele etapei a VII-a:

Energia Viitorul Strejești – Oltul Slătioara 3-3
Unirea Pârșcoveni – Oltețul Osica 7-0
Viitorul Știința Drăgănești – FC Olt Scornicești 6-3
Valea Oltului Ipotești – Iris Titulescu 8-2
Știința Mărunței – Viitorul Coteana 2-4
Viitorul Osica de Jos – Oltul Curtișoara 1-9
Viitorul Rusănești – Unirea Radomirești 1-2
Voința Schitu – ACS Caracal 1-5

Clasament
1. ACS Caracal 7 7 0 0 26 7 21p
2. AS Unirea Radomirești 7 6 1 0 21 10 19p
3. ACS Oltul Curtișoara 7 6 0 1 39 8 18p
4. Oltul Slatioara 7 5 1 1 22 10 16p
5. Iris Titulescu 7 5 0 2 23 15 15p
6. Viitorul Coteana 7 3 3 1 22 16 12p
7.Unirea Pârșcoveni 7 3 1 3 16 12 10p
8.Știința Mărunței 7 3 1 3 20 17 10p
9.Valea Oltului Ipotești 7 3 0 4 23 19 9p
10. Viitorul Știința Drăgănești Olt 7 3 0 4 20 21 9p
11. FC Olt Scornicești 7 2 2 3 19 23 8p
12. Viitorul Osica de Jos 7 2 0 5 13 26 6p
13. Energia Viitorul Strejești 7 0 3 4 14 21 3p
14. Voința Schitu 7 1 0 6 5 26 3p
15. Oltețul Osica 7 1 0 6 7 34 3p
16.Viitorul Rusănești 7 0 0 7 5 30 0p

sursa foto Facebook ACS Viitorul Coteana