FOTO. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, după ce a făcut piața, la Slatina: „Dacă dați mâna cu acești agricultori, puteți să constatați că sunt numai bătături”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost prezent sâmbătă, 8 octombrie, la târgul produselor autentice, organizat în Parcul Tineretului din Slatina, cu ocazia Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești.

Petre Daea a precizat că astfel de evenimente sunt extrem de importante pentru fermieri, care au contact direct cu cumpărătorii.

Am putut constata aici, în Olt, aceeași atmosferă de bucurie generată de evenimentul de astăzi ce își are sorgintea într-o decizie parlamentară la care parlamentarii din Olt au avut un mare rol, Legea aceasta a produselor agroalimentare românești, ce a devenit ca zi națională, a plecat de aici. Vreau să-l salut pe Alexandru Stănescu cu această ocazie, care a contribuit la construcția acestei legi. În baza acestei inițiative legislative, avem posibilitatea să ne întâlnim cu agricultorii din toată țara. Ministerul Agriculturii împreună cu autoritățile locale au construit această platformă expozițională, unde producătorii vin cu produsele și se întâlnesc cu consumatorii. Un an greu pentru fermieri, iată că a fost depășit cu bine, produsele pe care le-ați văzut demonstrează hărnicia oamenilor din Olt. Este un bazin legumicol foarte important, Izbiceni este recunoscut la nivelul țării. Astăzi am zăbovit în fața fiecăruia și nu am rezistat să nu cumpăr ceea ce îmi este necesar”, a spus Daea.

Ministrul a cumpărat capia, varză, păstăi de fasole, varză, mere, castraveți, roșii, pastramă și alte produse, plătind imediat ce fermierul cântărea produsele și spune prețul.

Întrebat despre prețurile achitate pe legume, Ministrul a precizat că acestea reflectă exact munca depusă.

„Prețurile… sunt prețuri din respect pentru muncă, pentru că dacă dați mâna cu acești agricultori puteți să constatați că sunt numai bătături, bătătura vine din muncă, de dimineață și până noaptea. Când am plecat afară, am luat prețurile din alte zone ale Europei, unde sunt mult mai scumpe și de o calitate mai puțin recunoscută în comparație cu produsele noastre”, a adăugat Daea.

Oprescu: „Oamenii au început să se întoarcă către produsele noastre”

La eveniment a fost prezent și președintele CJ Olt, Marius Oprescu, care a spus că oamenii încep să aprecieze mai mult legumele cultivate pe meleaguri românești. Oprescu spune că este și un sentiment de naționalism, dar gustul autentic este imbatabil.

„Ziua Națională a Produselor Agroalimentare este o inițiativă a parlamentarilor de Olt, acum cinci ani, și iată astăzi suntem la a doua sau a treia ediție, pentru că, în perioada pandemiei, nu am putut să ținem această sărbătoare. Produsele românești au întâietate în fața produselor din import, prețul lor a crescut foarte mult și lumea le caută de fiecare dată, încercând să evite produsele din import. Cred că, în ultimul timp, oamenii au început să se întoarcă către produsele noastre, le caută, cred că este și un pic de naționalism aici, pe lângă gustul autentic”, a spus Oprescu.

Peste 100 de fermieri din județul Olt, dar și din alte zone din țară și-au expus produsele, în Parcul Tineretului din Slatina, fiind astfel celebrată Ziua Recoltei.

Evenimentul este organizat de Asociația Tinerilor Fermieri Olt, cu sprijinul Primăriei Slatina și Consiliului Județean Olt și va continua până duminică, 9 octombrie.

Oltenii pot achiziționa din târg legume, fructe, brânzeturi, pastramă, sucuri, dulciuri, dar și produse preparate.

 

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu