Un alt accident rutier a avut loc marți dimineață, 11 octombrie, pe Drumul Județean 546, în afara localității Brebeni, județul Olt, fiind implicată o singură mașină. Potrivit unor surse din anchetă, șoferul, un bărbat de 34 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat în afara șoselei.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Schitu, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
sursa foto:amator