Medic de la Spitalul Slatina, despre starea slătineanului lovit violent pe bulevardul Nicolae Titulescu: „Este politraumatizat”

Slătineanul de 70 de ani, lovit violent pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, în timp ce mergea pe lângă o trotinetă electrică, pe trecerea de pietoni, a suferit multiple traumatisme. Bărbatul se află pe mâna medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde este supus mai multor investigații.

Directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Florin Popa, a precizat că pacientul este politraumatizat, existând suspiciuni și pentru alte leziuni pentru care se fac investigații.

„Este vorba despre un pacient de 69 de ani, politraumatizat, din mediul urban, cu fractură la ambele oase la nivelul gambelor, cu un traumatism de umăr stâng, cu suspiciune de fractură a umărului. Este în curs de investigații. Este la CT, există și alte suspiciuni”, a spus chirurgul plastician Florin Popa.

Accidentul rutier a avut loc miercuri dimineață, 2 noiembrie, la ora 8.30, o mașină condusă de o tânără de 22 de ani, din comuna Curtișoara, lovindu-l în plin pe bărbatul ce încerca să traverseze strada mergând pe lângă o trotinetă electrică, pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Slatina.

sursa foto:amator