Agenția Națională de Integritate l-a găsit incompatibil pe consilierul județean din cadrul CJ Olt, Adrian Iordache, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit ANI, consilierul județean Adrian Iordache (PSD), asociat și administratorul unei societăți, ar fi încheiat două contracte de prestări servicii cu DGASPC Olt.
„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatelor de consilier județean 2016 – 2020, respectiv 2020 – prezent, întrucât societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat și administrator, iar soția sa calitatea de asociat, a încheiat două contracte de prestări servicii cu Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Olt, instituție publică aflată în subordinea C.J Olt. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003”, arată ANI.
Totodată, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, existând suspiciuni de fals în declarații.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către IORDACHE ADRIAN a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din CodulPenal, întrucât acesta nu a declarat în cuprinsul declarațiilor de interese depuse în perioada exercitării mandatelor de consilier județean, contracte de prestări servicii aflate în derulare sau obținute în timpul exercitării funcției publice, în valoare de aprox. 2.000.000 Lei”, mai arată sursa citată.
Portivit ANI, în baza art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, consilierii județeni (…) nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse (…). (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local”.
Comunicatul integral poate fi citit accesând link-ul: https://www.integritate.eu/Comunicate.aspx?Action=1&NewsId=3396&M=NewsV2&PID=20
foto: captură foto, facebook Agenția Națională de Integritate