Bărbatul din Cilieni, dat dispărut în urmă cu câteva zile, a fost găsit decedat pe izlazul comunal

Bărbatul în vârstă de 54 de ani, din comuna Cilieni, județul Olt, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 16 noiembrie, a fost găsit mort pe izlazul comunal.

Polițiștii olteni au deschis un dosar penal pentru a fi continuate cercetările.

„La data de 20 noiembrie a.c., bărbatul în vârstă de 54 de ani, din comuna Cilieni, județul Olt, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu în data de 16 noiembrie a.c. și nu a mai revenit, a fost identificat decedat pe izlazul comunal.

Trupul acestuia a fost depus la morga Spitalului Orășenesc Corabia în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Ginerele bărbatului i-a anunțat pe 18 noiembrie, în jurul orei 14:30, pe polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Corabia că, pe 16 noiembrie a.c., socrul său, în vârstă de 54 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit..

foto: prezentare generală căutări, internet