Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Slatina face angajări. Nouă posturi au fost scoase la concurs

Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Slatina, din cadrul Primăriei Slatina, organizează concurs de angajare pentru nouă posturi. Candidații interesați de aceste posturi vacante își pot depune dosarele până pe 7 decembrie, urmând ca pe 15 decembrie (ora 10.00) să susțină proba scrisă, iar pe 19 decembrie (ora 12.00), interviul.

Astfel, instituția are nevoie de personal, după cum urmează:
Compartiment administrativ:
-muncitor calificat, grad IV – îngrijitor animale, inclusiv animale de companie – 5 posturi;
-șofer – 2 posturi.
Compartiment achiziții publice:
-inspector de specialitate, grad II – 1 post.
Compartiment juridic – resurse umane – Relații cu publicul:
-paznic – 1 post.

În afara condițiilor generale, candidații trebuie să îndeplinească și următoarele condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale:
inspector de specialitate, gr II:
-studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
-cursuri expert achiziții publice absolvite cu diplomă acreditată;
-vechime în specialitatea studiilor și în achiziții publice: minimum 3 ani.
șofer:
-studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat sau studii generale (cu certificat de capacitate absolvent ai învățământului de 8 clase sau 10 clase);
-permis de conducere categoriile B, C;
-vechime în muncă: minimum 6 luni.
muncitor calificat grad IV – îngrijitor animale, inclusiv animale de companie:
-studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a școlii generale (inclusiv certificat de capacitate pentru absolvenții cursurilor de școală generală de 8 clase sau 10 clase);
-nu necesită vechime în muncă.
paznic:
-studii – minimum 8 clase;
-nu necesită vechime în muncă.

Detalii despre concurs, accesând link-ul: http://posturi.gov.ro/anunt/muncitor-calificat-sofer-inspector-de-specialitate-si-paznic-9-posturi-serviciul-public-de-gestionare-a-cainilor-fara-stapan-slatina-judetul-olt/

sursa foto: facebook Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Slatina