Radu Necșulescu a semnat cu CSM Alexandria

Mijlocașul central Radu Necșulescu (32 de ani) a semnat cu CSM Alexandria, înțelegerea fiind parafată pentru un an și jumătate. Formația din Alexandria ocupă primul loc în clasamentul Ligii a III-a, Seria a VI-a, cu 31 de puncte, ocupanta locului secund, Sporting Roșiori, având 29 de puncte. Jucătorul născut și crescut la Slatina se va prezenta la reunirea lotului echipei CSM Alexandria, ce va avea loc pe 23 ianuarie.

CSM Slatina a anunțat, la finalul anului trecut, că s-a despărțit de Radu Necșulescu, jucătorul evoluând, mai mult din postura de rezervă, doar în câteva partide în Liga a II-a, sub comanda antrenorului Dan Oprescu.

sursa foto: Facebook CSM Slatina-Fotbal