Cea de a VII-a ediție a Galei Laureaților a continuat luni, 23 ianuarie, cu Gala Superlativelor, primarul Slatinei, Emil Moț, și viceprimarii Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet oferind premii personalităților anului, totodată fiind conferite titlurile de „cetățean de onoare”.
Astfel, titlurile de „cetățean de onoare al municipiului Slatina” au fost conferite, după cum urmează:
-Doctorului Mircea Șerbu – pentru întreaga implicare în viața comunității locale, pentru implicarea în organizarea de activități culturale încă din anii 1970, cu invitați de marcă precum Marin Sorescu sau pictorul Sabin Bălașa; posesorul unei colecții de fotografie document privind istoria municipiului Slatina. Medicul Mircea Șerbu nu a fost prezent la eveniment, iar premiul său a fost ridicat de nepotul acestuia, Tiberiu Spirescu (foto în deschidere).
– Profesorului Nica Dumitru – pentru implicarea în învățământul oltean fiind unul dintre cei mai mari profesori de matematică pe care i-a avut municipiul Slatina; a primit mai multe Titluri Științifice, Premii și Diplome de la instituții de prestigiu din țară și străinătate;
Prezent la eveniment, primarul Slatinei, Emil Moț, s-a arătat încântat că a acordat premii oamenilor care au contribuit la dezvoltarea comunității locale.
„Ca în fiecare an, pe scenă au fost oameni de excepție. Încercăm să premiem cât mai mulți oameni care fac lucruri extraordinare pentru orașul Slatina. Am încheiat această ediție cu patru băieți extraordinari, AD LIBITUM VOICES, ne-au bucurat la finalul acestei gale deosebite. După ce am premiat atâtea personalități, ne-am bucurat de muzică bună, muzică veche, care a căzut pe sufletul meu”, a spus edilul Slatinei, Emil Moț.
Totodată, au fost acordate premii personalităților anului în domeniile Medicină, Sport, Cultură și Economie, după cum urmează:
1. Neurologul RENICĂ DIACONESCU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN MEDICINĂ, pentru Premiul GOLD acordat de către organizația europeana STROKE, pentru modul cum a tratat pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale;
2. Arhitectul SEVERICĂ MITRACHE – PERSONALITATEA ANULUI ÎN PĂSTRAREA IDENTITĂȚII CULTURALE ÎN MUNICIPIUL SLATINA: premiul acordat pentru întreaga activitate arhitecturală din municipiul Slatina: restaurare Casa Fântâneanu, restaurare viitorul sediu al Judecătoriei Slatina și Restaurare Biserica Sf. Treime din str. Lipscani;
3. Handbalista DIANA LIXĂNDROIU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN SPORT. Se acordă această distincție pentru participarea și prestația, alături de Echipa Națională de handbal feminin, la Campionatul European desfășurat în Slovenia, Muntenegru și Macedonia de Nord. Este componentă a lotului de handbal al Echipei Naționale a României și al Echipei de Handbal C.S.M. SLATINA;
4. S.C. APG DEVELOPMENT SLATINA S.R.L. – PERSONALITATEA ANULUI ÎN ECONOMIE – demolare și ulterior reconstruire complex comercial LIDL și construire imobil de comerț SHOPPING PARK SLATINA.
Persoane fizice
1. Profesor Pătrașcu Ion – pentru interesul acordat bunei funcționări a învățământului local;
2. Profesor Aurora Constantin – profesor la Universitatea din Edinburgh, decorată de către Președintele României cu Meritul Cultural în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru promovarea imaginii, cercetării și culturii românești în Marea Britanie.
3. Valeru Ciurea – pentru activitatea culturală desfășurată în municipiul Slatina în colaborare cu Autoritățile publice locale și județene.
Agenţi economici
– pentru investițiile concretizate până în prezent, pentru implicarea în viața socială și economică a municipiului Slatina, cu impact pozitiv în dezvoltarea economică și stabilitatea socială a municipiului nostru:
1. PIRELLI TYRES ROMANIA S.R.L.
2. PRYSMIAN CABLURI ŞI SISTEME S.A.
3. TMK – ARTROM S.A.
4. BEKAERT SLATINA S.R.L.
5. ALRO S.A.
-pentru investițiile realizate în dezvoltarea municipiului Slatina:
1. S.C. ROM CONSTRUCT REALE ESTATE S.R.L. – construire ansamblu de locuințe colective în mun. Slatina, Str. Alexe Marin, nr.19;
2. S.C. ANUȚA I. MARIAN – DAIANA S.R.L. – construire bloc de locuințe în mun. Slatina, str.Toamnei, nr.19;
3. S.C. MATTHIAS CAR WASH S.R.L. – construire bloc de locuințe cu spații comerciale parțial la parter în mun. Slatina, str. Cireașov, nr. 27;
4. S.C. RXC LIMITED IMOB S.R.L. – construire bloc de locuințe în mun. Slatina, str. Panselelor, nr. 20;
5. S.C. NICO STIL S.R.L. – construire sală evenimente în mun. Slatina, str. Pitești, nr. 231;
6. S.C. GOLDEN DISTRIBUTION COMPANY S.R.L. – construire hală depozitare materiale construcții și birouri în mun. Slatina, str. Theodor Burcă, nr. 13;
7. S.C. NIEGO S.R.L. – construire clinică veterinară, farmacie veterinară și cosmetică canină în mun. Slatina, str. Pitești, nr. 173;
8. S.C. IOKA IMOBILIARE S.R.L. – construire locuințe colective în mun. Slatina, str. Recea, nr.10;
9. S.C. OLT PIESS S.R.L. – construire silozuri metalice în mun. Slatina, str. Agricultorului, nr.70.
Seara s-a încheiat cu concertul Trupei AD LIBITUM VOICES, care a făcut o atmosferă extraordinară în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina.
„Ne bucurăm tare mult că am ajuns pentru prima dată la Slatina, ne-am simțit extraordinar. Am avut și contact verbal cu publicul, ceea ce ne a bucurat foarte mult, s-au simțit foarte bine cu noi și cu muzica noastră. Data viitoare când vom fi prezenți la Slatina, poate vom veni și cu un album”, au declarat soliștii Ad Libitum Voices.
Primăria Slatina a organiza, în perioada 20-23 ianuarie 2023, cea de a VII-a ediție a „Galei Laureaților”, municipalitatea acordând, în prima zi, premii elevilor, profesorilor și sportivilor cu rezultate excepționale, anul trecut. Gala Seniorilor a fost cea de-a doua manifestare din cadrul „Galei Laureaților”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Slatina cu prilejul împlinirii a 655 de ani de la prima atestare documentară a urbei. Astfel, 82 de cupluri care anul trecut au aniversat 50 de ani de căsnicie au primit din partea municipalității premii de fidelitate, în cuantum de 1.045 de lei fiecare.
Pentru întregul eveniment a fost aprobată suma de 600.000 de lei.