Liderul Ligii a IV-a din județul Olt, Oltul Curtișoara, a susținut sâmbătă, 28 ianuarie, cel de al doilea meci de verificare din această pauză competițională, întâlnind, în deplasare, CS Cârcea (locul II în clasamentul Ligii a IV-a din Dolj, cu 33 de puncte, la egalitate cu liderul U Craiova 1948).
Formația susținută de Primăria Curtișoara s-a impus, cu scorul 5-2, golurile formației din județul Olt fiind marcate de Jianu (minutele 20, 40 și 43), Ungureanu (minutul 58) și Marinescu (minutul 65).
„Sâmbătă, de la ora la 14.00, în baza sportivă ARIPILE, la intrare în Craiova, am jucat un meci amical cu CS Cârcea. A fost un meci disputat și de o parte și de cealaltă. Suntem mulțumiți, o partidă bună făcută de băieții noștri. După pauză, au intrat toți ceilalți jucători din lot. Terenul sintetic a fost foarte bun, cu un pic de zăpadă, dar în timpul meciului s-a topit și am putut să ne facem jocul”, a spus reprezentantul echipei din Curtișoara, Dan Vărzaru.
Oltul Curtișoara: Perșinaru, Ungureanu, Răcăleanu, Covercă, Tudor, Stancu, Neagoe, Băjan, Andronache, Jianu, Nichita. Au mai jucat: Stănciulescu, Ștefan, Marinescu, Croitorescu, Vărzaru, Motroc și Salariu. Antrenor: Dan Ignat.
foto prezentare generală fotbal: arhivă, fotografie din partida Oltul Curtișoara-Viitorul Coteana, ce a avut loc pe terenul Sintetic din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai” Slatina.