CSM Slatina s-a despărțit de Victorina Bora. Profesorul Iulian Perpelea asigură interimatul

CSM Slatina a anunțat marți, 7 februarie, că s-a despărțit de antrenorul Victoria Bora. Interimatul este asigurat de profesorul Iulian Perpelea.

După șapte ani petrecuți pe banca tehnică a echipei de handbal CSM Slatina, Victorina Bora și-a încheiat colaborarea cu gruparea din Slatina. Reprezentanții clubului slătinean spun că înțelegerea a fost reziliată pe cale amiabilă.

„După aproape 7 ani, CSM Slatina și doamna antrenor Victorina Bora au încheiat colaborarea pe cale amiabilă! Victorina Bora a fost antrenorul care a adus CSM Slatina pe prima scenă a handbalului românesc, iar pe aceasta cale, clubul îi mulțumește pentru activitatea depusă și aportul avut la parcursul echipei în toti acesti ani și îi transmite mult succes în activitatea profesională! În continuare, echipa va lupta pentru îndeplinirea obiectivelor și împreună cu suporterii și galeria, vom merge mai departe! Interimatul va fi asigurat de antrenorul secund, domnul Iulian Perpelea”, a anunțat clubul de handbal din Slatina.

CSM Slatina ocupă penultimul loc în clasamentul Ligii Naționale de handbal feminin, având doar șase puncte.

sursa foto: facebook CSM Slatina