Fostul șef al Postului de Poliție Fărcașele, condamnat la aproape cinci ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

Fostul șef al Postului de Poliție Fărcașele din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus a fost condamnat la aproape cinci ani de închisoare cu executare, după ce magistrații Curții de Apel Craiova au respins apelul formulat de polițist, sentința penale pronunțată de Tribunalul Olt, în 2022, rămânând definitivă.

Polițistul de județul Olt a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvâșirea infracțiunii de luare de mită și 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și pedeapsă complementară, acesta urmând să execute 4 ani, 10 luni și 20 de zile închisoare în regim de detenție.

„La data de 6 februarie a.c., Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul formulat de un inculpat, fost șef de post de poliție (Post poliție comunală Fărcașele – IPJ Olt) împotriva sentinței penale din data de 15.04.2022 a Tribunalului Olt prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și pedeapsă complementară, acesta urmând a executa 4 ani, 10 luni și 20 de zile închisoare în regim de detenție”, arată DGA.

Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, la data de 17.12.2020, organele de cercetare penală din cadrul Serviciul Județean Anticorupție Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au prins în flagrant o persoană, la data faptelor agent șef principal de poliție și șef de post, imediat după ce a primit suma de 750 de euro de la martorul denunțător.

Suma a fost pretinsă de polițist în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal ce-l privea pe denunțător și intervenția în acest sens pe lângă procurorul care supraveghea urmărirea penală în cauza respectivă.

În cauză, SJA Olt a beneficiat de sprijinul Structurii centrale din DGA.

foto:arhivă