Două mașini au fost implicate într-un accident rutier luni seara, 13 februarie, pe Drumul Expres Craiova-Pitești, în afara municipiului Slatina, județul Olt.
Mașinile erau conduse de două tinere, una din comuna Coteana, județul Olt, iar cealaltă din comuna Hurezani, județul Gorj.
Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din comuna Coteana și un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 29 de ani, din comuna Hurezani, județul Gorj. În urma evenimentului rutier, un minor, pasager în autoturismul condus de tânăra din județul Gorj, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Cele două tinere au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: arhivă, prezentare generală Drum Expres, sursa Facebook