Casieria Primăriei Slatina din partea de jos a orașului, mai exact de pe strada Mihail Kogălniceanu, a fost spartă de hoți, în noaptea de 15 spre 16 februarie.
Polițiștii olteni au fost sesizați în această dimineață, în jurul orei 7.00, și fac cercetări la fața locului. Este prezent și directorul Direcției Economice a Primăriei Slatina, Alin Calotă, bunurile din interiorul sediului fiind inventariate.
Potrivit IPJ Olt, hoții au furat un seif, însă acesta era gol.
„La data de 16 februarie 2023, în jurul orei 07.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina.
La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 februarie 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina, de unde ar fi sustras un seif gol.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
În afara sediului Direcției Taxe și Impozite de pe strada Toamnei, slătinenii își mai pot plăti taxele și la această casierie, situată chiar peste stradă de Primăria Municipiului Slatina.