Două mașini s-au lovit violent luni, 27 februarie, la ieșirea din Slatina spre Craiova, în apropierea Podului Olt. Într-o mașină se aflau doi soți, din Slatina, iar bolidul era condus de un tânăr de 29 de ani, tot din municipiul Slatina, fiul unui lider de sindicat de pe platforma industrială.
Din păcate, femeia de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de soțul ei(din primele date, ar fi circulat regulamentar), a murit la spital.
Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Olt, șoferul bolidului a fost testat pozitiv la două substanțe psihoactive.
„Astăzi, 27 februarie 2023, în jurul orei 17:15, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 65 – European 574, în apropierea podului Olt, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule în care se aflau 3 persoane, respectiv un autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani din municipiul Slatina și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 74 de ani din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, conducatorul auto în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 73 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Ulterior, femeia a decedat la unitatea spitalicească.
Conducătorul auto în vârstă de 29 de ani, implicat în eveniment, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI și T3B AMP.
Întrucât starea de sănătate nu o putea permite, celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, urmând sa fie testat la unitatea spitalicească.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.