FOTO. CJ Olt a premiat sportivii și antrenorii cu rezultate deosebite. Oprescu: „Suntem datori să susținem sportul și performanța”

CJ Olt a premiat sportivii și antrenorii cu rezultate deosebite obținute la competițiile naționale și internaționale, pe parcursul anului trecut, premiile fiind decernate în cadrul unei festivități ce a avut loc marți, 28 februarie, la Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina. Pentru că munca lor este apreciată, zeci de sportivi și antrenori au urcat pe scenă, în aplauzele tuturor. La festivitatea de decernare au fost prezenți președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, vicepreședinții Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, dar și reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Slatina, Mihaela Stana și Cătălin Ilie.

În acest an, CJ Olt a acordat peste 130 de premii, suma alocată fiind de 121.000 de lei.

Cunoscut ca un susținător al sportului, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, spune că prin astfel de evenimente, ce au devenit deja o tradiție, forul județean le arată respect sportivilor și antrenorilor care fac cinste județului, urcând pe podium la competițiile internaționale, dar și la cele organizate în țară.

„După premierea olimpicilor, ce a devenit deja o tradiție, iată că și premierea sportivilor, performanța în sport, devine o tradiție pentru Consiliul Județean Olt. Astăzi, premiem performanța sportivă pe anul 2022, sunt 132 de premii, însumând 120.000 de lei. Sportul este un mod de viață sănătos, în primul rând, și te învață principii de viață, fair-play, a lucra în echipă, te învață să gestionezi eșecul, dar și succesul. Suntem datori să susținem sportul și, în același timp, să susținem performanța. Noi doar reușim să-i facem pe sportivi să se simtă respectați, este important pentru ei să le arătăm recunoștința noastră, pentru că sportul de performanță, să știți, se face cu mult efort și de multe ori cu bani mulți, și atunci, măcar recunoașterea să fie. Premiul simbolic, așa cum este el de fiecare dată, pentru că nu poți să spui că printr-o premiere ca aceasta pe care CJ Olt o face reușești să motivezi, iar sportivul respectiv să-și recupereze investiția, dar este importantă această formă de respect pe care noi o arătăm an de an. Pentru principiile frumoase pe care sportul le transmite, pentru a avea un mod de viață sănătos, îi îndemn pe copii să facă sport”, a spus Oprescu.

Astfel, sportivii și antrenorii ce au obținut medalia de aur la Campionatele Europene (tenis de masă CSS Slatina și CS Oltenia Taekwondo Slatina) au primit câte 3.000 de lei, cei cu medalia de argint la Campionatele Europene au fost recompensați cu un premiu în valoare de 2.500 de lei, iar cei cu bronz-2.000 de lei.

Alte premii pentru sportivi și antrenori:

  1. 1.000 lei- locul V la Campionatele Europene Croația (box CSM Slatina);
  2. 2.500 lei-locul I Campionatele Balcanice (CSM Slatina, atletism);
  3. 2.000 lei- locul II Campionatele Balcanice (atletism și judo);
  4. 1.500 lei-locul III la Campionatele Balcanice (atletism CSM Slatina);
  5. 900 lei-locul I la Campionatele Naționale;
  6. 700 lei- locul II la Campionatele Naționale;
  7. 500 lei-locul III la Campionatele Naționale;
  8. 600 lei –echipei de Handbal CSM Slatina și antrenorilor, pentru locul II la Campionatele Naționale;
  9. 400 de lei-echipa de lupte greo-romane LPS Slatina, locul III la Campionatele Naționale;
  10. 1.000 lei – Academia Răzvan Raț;
  11. 400 lei echipei de kaiac-canoe CSS Caracal și antrenorilor, locul III la Campionatele Naționale;

Marius Oprescu, președintele CJ Olt