O femeie de 83 de ani și fiul acesteia de 50 de ani, ambii din Slatina, au fost găsiți decedați joi, 2 martie, în locuința lor de pe strada Banului din Slatina.
Cele două persoane erau decedate de mai multe ore, iar medicul de pe ambulanță nu a mai aplicat manevrele de resuscitare.
„Am fost solicitați să intervenim, împreună cu un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt. Victimele nu prezentau semne vitale și au fost declarate decedate de medicul de la Serviciul de Ambulanță. Medicul prezent la fața locului a constatat decesul, fără să fie aplicate manevrele de resuscitare, deoarece decesul survenise de mai multe ore ”, au transmis reprezentanții ISU Olt.
Potrivit reprezentanților IPJ Olt, sesizarea a fost făcută în jurul orei 16.30, iar pe trupul celor doi nu au fost găsite semne de violență. Trupurile au fost transportate la Morga Spitalului Județean de urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.
„La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina, care, din primele verificări, a stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 83 de ani și un bărbat, în vârstă de 50 de ani, ambii din municipiul Slatina, județul Olt, ar fi decedat într-un imobil din aceeași localitate.
În urma examinării sumare a trupurilor persoanelor decedate, s-a constatat faptul că acestea nu prezentau urme vizibile de violență pe suprafața corpului.
Trupurile persoanelor decedate au fost ridicate și transportate la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
foto: arhivă