Un bărbat de 54 de ani a fost găsit decedat vineri, 14 aprilie, într-o garsonieră de pe strada Cuza Vodă din Slatina.
Vecinii nu au mai suportat mirosul greu ce venea din garsonieră, au anunțat administratorul asociației de proprietari, care a alertat autoritățile. Mai multe echipaje de pompieri, de poliție și de ambulanță se află la fața locului. Pompierii au spart ușa în această dimineață și au pătruns în garsonieră, bărbatul fiind găsit căzut într-o încăpere. Acesta intrase în putrefacție.
Vecinii și familia spun că bărbatul nu a mai răspuns la telefon și nici nu a mai fost văzut de mai bine de o săptămână. Acesta lucra paznic la o societate de pe platforma industrială a Slatinei.
„La locul evenimentului s-au deplasat pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. Pompierii au deblocat ușa, cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare, în locuința fiind găsit un bărbat, în vârstă de 54 de ani, decedat. Cazul a rămas în atenția organelor de poliție”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Polițiștii spun ca pe trupul bărbatului nu au fost găsite urme de violență.
„La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 09:35, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană nu ar mai fi fost văzută de mai mult timp și există suspiciunea că ar fi decedat într-un imobil din municipiul Slatina.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina, care, din primele verificări, a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Slatina, ar fi decedat într-un imobil de pe strada Cuza Vodă, din municipiul Slatina, județul Olt.
În urma examinării sumare bărbatului, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violență pe suprafața corpului”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.
Imagini de la fața locului.