Primăria Brâncoveni organizează a XIII-a ediție a sărbătorii populare „Încuratul Cailor de Sân’ Toader”. Constantin Enceanu va urca pe scenă

Primăria comunei Brâncoveni, județul Olt, va organiza, sâmbătă, 23 martie, cea de a XIII-a ediție a sărbătorii populare „Încuratul Cailor de Sân Toader”, localnicii și nu numai fiind așteptați pe stadionul din satul Mărgheni.

Ziua va fi deschisă de o demonstrație de echitație, urmând ca apoi să aibă loc parada cailor, în satul Mărgheni.

Primarul comunei Brâncoveni, Ion Cheroiu, a declarat că așteaptă zeci de cai, atât din Olt, cât și din județele învecinate la concursul ecvestru, urmând să fie organizate probe de tracțiune și de frumusețe. Pe scenă va urca îndrăgitul interpret de muzică populară Constantin Enceanu, iar seara se va încheia cu un foc de artificii și show de lasere.

Program:
11:00 – Deschiderea sărbătorii
11:15 – Demonstrație de echitație
11:45 – Parada cailor în statul Mărgheni
13:00 – Concursuri tracțiune cai buştean
simplu și dublu (premieră) şi frumusețe cai
14:00 – Spectacol ”Mândruțele de la Olt” și Ansamblul ”Mugurașii Brâncovenilor”. Recital MARGA DÎRNEA
15:30 – Premiere cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie
15:45 – Premierea participanților la probele din concursuri
16:00 – Spectacol de muzică populară: CONSTANTIN ENCEANU, ROBERTA CRINTEA, MARIAN MEDREGONIU, FLORIN GRIGORE, MADY DE LA SLATINA și MIRUNA DE LA PITEȘTI
22:00 – Închiderea sărbătorii cu foc de artificii și show de lasere

foto: arhivă