O nouă etapă a Ligii a IV-a este programată la finalul acestei săptămâni, liderul ACS Caracal primind vizita echipei Oltul Slătioara.
Toată lumea este cu ochii pe jocul disputat sâmbătă, 29 aprilie, pe Stadionul „Parc” din Caracal, pentru că Oltul Slătioara ar putea să producă surpriza și să încurce liderul.
Antrenorul echipei Oltul Slătioara, Ionuț Tache, își dorește să câștige maximum de puncte la Caracal, însă a precizat că băieții săi au făcut jocuri foarte bune, dar au și pierdut inexplicabil cu adversari din subsolul clasamentului, dând exemplu înfrângerea cu Energia Viitorul Strejești.
„Noi încercăm să obținem maximum de puncte în deplasarea de la Caracal, încercăm să ne autodepășim. Băieții au făcut jocuri bune, însă au și pierdut cu adversari din a doua partea a clasamentului, așa cum s-a întâmplat cu Strejești. Sper să facem un joc bun și să încurcăm liderul, pentru că noi abordăm toate partidele la victorie. Chiar îmi doresc să avem un cuvânt de spus în acest joc”, a spus Tache.
Tot la finalul săptămânii, Unirea Radomirești joacă la Schitu, iar Curtișoara la Rusănești. Un meci frumos este așteptat la Mărunței, unde Știința din localitate primește vizita echipei Iris Nicolae Titulescu.
Programul etapei a XXIII-a, sâmbătă, 29 aprilie:
ACS Caracal – Oltul Slătioara
Voința Schitu – Unirea Radomirești
Viitorul Rusănești – Oltul Curtișoara
Viitorul Osica de Jos – Viitorul Coteana
Știința Mărunței – Iris Nicolae Titulescu
Valea Oltului Ipotești – FC Olt Scornicești
Viitorul Știința Drăgănești – Oltețul Osica
Unirea Pârșcoveni – Energia Viitorul Strejești
Clasament
1.ACS Caracal 22 21 0 1 78-14 63p
2.Oltul Curtișoara 22 20 0 2 95-19 60p
3.Unirea Radomirești 22 16 2 4 61-27 50p
4.Oltul Slătioara 22 13 4 5 53-26 43p
5.Viitorul Coteana 22 12 4 6 63-45 40p
6.Știința Mărunței 22 11 4 7 58-41 37p
7.ACS Iris Titulescu 22 11 2 9 52-43 35p
8.Viit. Știința Drăgănești 22 11 2 9 50-41 35p
9.Valea Oltului Ipotesti 22 8 2 12 51-59 26p
10.FC Olt Scornicești 22 7 4 11 50-54 25p
11.Viitorul Osica de Jos 22 8 1 13 32-56 25p
12.Unirea Pârșcoveni 22 7 3 12 36-47 24p
13.Energia Viitorul Strejești22 4 4 14 37-54 16p
14.Viitorul Rusănești 22 4 1 17 33-89 13p
15.Voința Schitu 22 3 1 18 15-79 10p
16.Oltețul Osica 22 3 0 19 18-88 9p
foto: arhivă