Baza ISU de la Dobroteasa a fost inaugurată și poate asigura intervenții pentru cei 16.700 de locuitori din cele șapte comune din zonă, săptămâna aceasta o autospecială de stingere devenind operațională.
Potrivit ISU Olt, prin înființarea punctului de lucru de la Dobroteasa, scade semnificativ timpul până la intervenție.
„De la începutul acestei săptămâni, o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, fără capacitate de transport, a fost operaționalizată în cadrul Punctului de Lucru Dobroteasa, aparținând Detașamentului de Pompieri Slatina.
Punctul de lucru Dobroteasa va asigura intervenția în situații de urgență în comunele Cungrea, Dobroteasa, Leleasca, Sâmburești, Verguleasa, Vitomirești și Vulturești.
Populația celor șapte comune, împreună cu cele 33 de sate care aparțin de acestea, este de peste 16.700 de locuitori, iar suprafața sectorului de intervenție este de 350 de kilometri pătrați.
Prin înființarea punctului de lucru, timpul de răspuns pentru intervenția echipajelor specializate scade semnificativ, în cele șapte localități, fiind redus chiar și cu 40 de minute, în cazul comunei Leleasca”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Obiectivul de investiții „Construire subunitate de intervenție în situații de urgență în comuna Dobroteasa” a fost realizat din bugetul Consiliului Județean Olt, terenul fiind pus la dispoziție de Primăria comunei Dobroteasa.
Clădirea este prevăzută cu spații pentru gararea autospecialelor, dispecerat, sală de pregătire, sală cu mese, camere de odihnă și alte încăperi pentru desfășurarea activităților curente.
Autoritățile din județul Olt vor să dezvolte punctul de lucru din comuna Dobroteasa.