11 percheziții în Olt, dar și în Giurgiu, Ilfov și București. Opt firme din Potcoava au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au pus în aplicare marți dimineață, 23 mai, 28 de mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane juridice, din județele Olt (nouă în Potcoava și două în Slatina), Giurgiu (1), Ilfov (2) și municipiul București (14), bănuite de evaziune fiscală în formă continuată.

Polițiștii olteni spun că din 2014 și până în 2019, opt firme din Potcoava au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, pentru a crea o aparență de legalitate a livrărilor serviciilor către 60 de unități administrativ-teritoriale. Potrivit unor surse, firmele produceau mobilier urban, pe care îl vindeau primăriilor. Facturile fictive erau pentru materialele din care era confecționat mobilierul urban.

„Din cercetări, a reieșit că, în perioada 1 februarie 2014 – 31 decembrie 2019, administratorii a 8 societăți comerciale, din orașul Potcoava, județul Olt, au înregistrat în evidențele contabile ale societăților comerciale cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, pentru a crea o aparență de legalitate a livrărilor serviciilor acestor societăți către 60 de unități administrativ-teritoriale, astfel fiind cauzat un prejudiciu în dauna bugetului de stat, de aproximativ 6.200.000 de lei.

De asemenea, vor fi puse în executare și 7 mandate de aducere”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.