Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au oferit detalii despre crima care a avut loc într-un imobil din zona Zahana, din Slatina, județul Olt, miercuri dimineață, 31 mai.
Femeia de 28 de ani a murit în urma multiplelor lovituri de cuțit aplicate de concubinul ei, un bărbat de 51 de ani.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost sesizat telefonic de către I.P.J. Olt – S.I.C., cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p., rap. la art.199 alin.1 C.p., pe raza mun.Slatina, jud. Olt, astfel că procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul acestei unităţi efectuează cercetări sub aspectul respectivei infracţiuni.
În fapt, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 31.05.2023, în timp ce se aflau în locuinţa numitului D. M., din mun. Slatina, jud. Olt (zona Zahana), acesta a lovit-o în mod repetat cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), pe concubina sa, D. S. J., cu consecinţa producerii de multiple plăgi tăiate-înţepate, care au condus la decesul acesteia.
Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de S.J.M.L. Olt la data de 31.05.2023, a rezultat că moartea numitei D. S. J., de 28 de ani, din mun. Slatina, jud. Olt, a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecinţa multiplelor plăgi înţepate-tăiate. Dintre plăgile tăiate-înţepate, unele au fost toracice, penetrante (3 toracic posterior, 4 toracic anterior, 1 toracic lateral), între acestea şi moartea susnumitei existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată.
Leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţitul găsit la faţa locului.
Moartea numitei D. S. J., poate date de câteva ore ”, se arată în comunicatul remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Reamintim că o femeie de doar 28 de ani a fost ucisă cu un cuțit de către concubinul ei, un bărbat de 51 de ani. Fapta s-a petrecut într-un imobil de pe strada Armoniei, din municipiul Slatina, județul Olt, miercuri, 31 mai, în jurul orei 10.30.