Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut luni, 19 iunie, decizia de achitare în cazul senatorului PNL de Olt, Liviu Voiculescu, pe motiv că faptele nu există. Toate persoanele din acest dosar, instrumentat cu un deceniu în urmă, au fost achitate.
Decizia instanței este definitivă.
„Astăzi, completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia de achitare pe motiv că “faptele nu există”, nevinovat, în ceea ce mă privește, pronunțată de completul de 3 judecători a ÎCCJ ”, a spus senatorul de Olt, Liviu Voiculescu.
Minuta instanței:
Detalii soluţie: Admite apelurile formulate de partea civilă SC Vidraru SA şi Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei penale nr. 125 din data de 24 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 4717/63/2014* numai sub aspectul respingerii ca tardivă a cererii de constituire ca parte civilă formulată de SC Vidraru SA, respectiv al lăsării ca nesoluţionată a acţiunii civile formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova față de inculpatul Poteraș Leonard Ionuț şi al respingerii acţiunii civile formulată de aceeaşi parte civilă în contradictoriu cu inculpaţii Ghiţă Costinel Silviu, Boangiu Iliuţă Adrian şi Morusi Radu şi, pe cale de consecinţă: Desfiintează în parte sentinţa apelată şi rejudecând cauza: Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Vidraru SA. Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova fa?ă de inculpatul Potera? Leonard Ionu?. Lasa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova faţă de inculpaţii Ghiţă Costinel Silviu, Boangiu Iliuţă Adrian şi Morusi Radu.
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii Lazăr Laurenţiu Ilie şi Bădiţă Gheorghe, precum şi de către partea civilă SC Univers SA împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Ridica măsura asiguratorie dispusa in cauza, mentinuta prin încheierea din data de 27.02.2023, respectiv sechestrul asupra bunurilor imobile proprietatea inculpaţilor Lazăr Laurenţiu Ilie şi Lazăr Valeria, măsură instituită initial prin ordonanţa nr. 174D/P/2011 din 13 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova. Menține dispozițiile sentinței apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelurilor formulat de SC Vidraru SA şi Statul Român prin Agenţia Naţională De Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova rămân în sarcina statului. Obligă apelanţii inculpaţi Lazăr Laurenţiu Ilie şi Bădiţă Gheorghe, precum şi apelanta parte civilă SC Univers SA la plata sumei de câte 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat Bădiţă Gheorghe, precum şi pentru intimaţii inculpaţi Ghiţă Costinel Silviu, Boangiu Iliuţă Adrian, Morusi Radu, Gheorghiceanu Bogdan Ciprian, Poteraş Leonard Ionuţ, în cuantum de câte 1.360 lei, rămân în sarcina statului şi se vor avansa din fondul Ministerului de Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2023.
Liviu Voiculescu, senator și președinte PNL Olt, a fost achitat, în martie 2022 , în dosarul rejudecat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest dosar au fost implicate alte zece persoane, printre care polițiști, oameni de afaceri din județ și angajați ai Finanțelor Publice Olt. Voiculescu, pe atunci inspector principal de poliție, era acuzat de infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, conflict de interese, dar și pentru organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc. Toți cei implicați în acest dosar, printre care și Ilie Laurențiu Lazăr, Bogdan Ciprian Gheorghiceanu, au fost achitați.
În primă instanţă, în 2017, Tribunalul Dolj l-a achitat pe Liviu Voiculescu, decizia a fost contestată de procurorii DIICOT, ulterior, Curtea de Apel Craiova hotărând, în 2019, ca dosarul să fie rejudecat de instanţa de fond. După ce a fost ales senator, dosarul a fost preluat de Înalt Curte de Casație și Justiție, care astăzi s-a pronunțat definitiv.