Procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt au decis, în urma unei ședințe ce a avut loc marți, 20 iunie, să protesteze ca urmare a nemulțumirilor privind condițiile de pensionare.
Astfel, activitatea va fi suspendată începând de miercuri, 21 iunie, urmând să se ocupe doar de dosarele urgente sau cele pentru care se împlinește termenul de prescripție, în următoarea jumătate de an.
„În urma dezbaterilor purtate, Adunarea Generală a Procurorilor a hotărât următoarele:
-solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraților aflați în funcție și orice eventuală modificarea a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privința procurorilor recrutați sub imperiul noilor reglementări;
-suspendă, în semn de protest, activitatea cu publicul, începând cu data de 21 iunie, persoanele interesate având posibilitatea să transmită solicitările urgente, prin mijloace electronice sau prin poștă;
-suspendă activitatea Secției de urmărire penală, cu excepția cauzelor care necesită urgență, respectiv cauze cu măsuri preventive și de siguranță, cauze cu minori, cauze în care se împlinește termenul de prescripție în următoarele șase luni;
-suspendă activitatea Secției Judiciare, în acord cu demersurile pe care le vor întreprinde judecătorii Tribunalului Olt;
-Reconvocarea Adunării Generale pentru data de 27 iunie, ora 9.00, pentru reanalizarea situației care a generat protestul”, se arată într-un comunicat semnat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Elena-Anca Anuța.
Protestul magistraților vine în contextul în care coaliția PSD-PNL și-a propus să modifice modul de acordare a pensiilor speciale. Astfel, se încearcă creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru magistrați, totodată fiind schimbat modul de calcul al pensiei, prin luarea în calcul a veniturilor pe o perioadă mai lungă de timp și nu doar cele din ultimul an de activitate.