Trei persoane mascate au încercat să fure dintr-o sală de jocuri de noroc, din Caracal. Doi minori și un tânăr de 18 ani, suspecți

Trei tineri sunt cercetați într-un dosar de tentativa la furt calificat, după ce au încercat o spargere ca în filme. Aceștia sunt bănuiți că, în dimineața zilei de 5 iulie, ora 04.10, au intrat într-o sală de jocuri de noroc mascați și au încercat să fure din casierie.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din Cadrul Poliției Municipiului Caracal, care din primele verificări au constatat faptul că 3 persoane mascate ar fi pătruns într-o sală de jocuri de noroc, din localitate, de unde ar fi încercat să sustragă o sumă de bani, din casieria unității.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, fiind continuate cercetările pentru identificarea autorilor și dispunerea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Ulterior, polițiștii caracaleni au identificat doi minori, în vârstă de 17 ani, respectiv 16 ani și un tânăr, în vârstă de 18 ani, toți din municipiul Caracal, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativa la furt calificat.

În urma probatoriului administrat, la data de 5 iulie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele celor 3 persoane a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La data de 6 iulie a.c., cei doi minori au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de aceștia, iar tânărul a fost prezentat Judecătoriei Caracal, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de acesta.