UPDATE/ Incendiu la o hală din Caracal. Un bărbat de 31 de ani a suferit arsuri și a fost transportat la spital

UPDATE: Potrivit ISU Olt, incendiul din municipiul Caracal a fost lichidat în jurul orei 18.00.

Pompierii spun că hala a fost cuprinsă de flăcări în urma unui scurtcircuit electric.

Au ars o hală, cu suprafața de aproximativ 300 de metri pătrați, în care se aflau piese auto provenite din dezmembrări și caroserii și subansamble auto, aflate în curtea societății, pe aproximativ 1000 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric”, a declarat purtătorul de cuvânta al ISU Olt.

Știrea inițiala:

O hală în care sunt dezmembrate mașini, din municipiul Caracal, a luat foc marți, 11 iulie. Autoritățile intervin la acest moment pentru stingerea incendiului.

Un bărbat de 31 de ani a suferit arsuri, fiind transportat la spital.

„Incendiu hală dezmembrări auto, în Caracal, care se manifestă cu flacără și degajări mari de fum. La locul evenimentului au fost alocate, progresiv, cinci autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, două autospeciale pentru primă intervenție, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj Chimic Biologic Radiologic și Nuclear (CBRN), cu aproximativ 30 de pompieri. În sprijin se deplasează și două cisterne de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Caracal. Misiunea este în desfășurare. Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, cu arsuri la membrele inferioare și superioare, a fost transportat la spital de un echipaj SAJ”, se arată într-un comunicat al ISU Olt.

În jurul orei 14.20, pompierii olteni au transmis că nu mai există pericol de propagare a incendiului, suprafața afectată fiind de aproximativ 900 de metri pătrați.

foto: arhivă, fotografie ilustrativă