Noul prefect de Olt, liberalul Mario Lucian De Mezzo, a depus astăzi, 4 august, jurământul de credință, la ceremonie participând subprefecții Ana Maria Ciaușu și Cosmin Floreanu, dar și reprezentanții structurilor județene din cadrul MAI.
Mario De Mezzo a făcut o scurtă declarație, spunând că vrea să existe o tranziție ușoară în instituție, după plecarea lui Florin Homorean.
„Vreau să mă asigur că va exista o tranziție lină și că nu vor fi sincope în urma acestei schimbări a prefectului, voi începe imediat întâlniri cu colegii din prefectură și din deconcentrate. De asemenea, voi avea întâlniri în afara biroului cu instituțiile cu care prefectura interacționează direct.
Am anumite idei, anumite planuri (n. red. -legat de ce vrea să facă pentru Olt), dar este clar că trebuie să le coordonăm și cu colegii din deconcentrate și cu colegii din alte instituții. (…) Sunt prefect al județului Olt, mandatul meu este să fiu în slujba cetățenilor, dacă, adiacent, reprezint ceva pentru liberalismul din județul Olt este un lucru separat de mandatul meu de prefect. Prioritatea mea, prima mea grijă, este să fiu în slujba cetățenilor și să lucrez pentru binele și prosperitatea acestui județ. Ce se va întâmpla în plan politic, în plan personal, este adiacent”, a spus Mario De Mezzo.
Potrivit unor surse, schimbarea lui Homorean cu De Mezzo ar avea la bază doar aspecte politice. Întrebat dacă va fi candidatul PNL Olt la Primăria Slatina, Mario De Mezzo a dat un răspuns evaziv.
„Astăzi, sunt prefectul județului Olt, până la alegerile locale mai este un an și cred că nu are rost să vorbim despre alegeri cu ocazia depunerii jurământului de prefect”, a adăugat Mario De Mezzo.
Acesta a precizat că este vicepreședinte la PNL Sector 5 și că nu va face naveta, urmând să locuiască în Slatina.
În 2019, Mario DE Mezzo a fost anunțat candidatul PNL pentru fotoliul de primar al Slatinei, însă, la scurt timp, a fost înlocuit de Liviu Voiculescu.