A murit doctorul Ion Eparu

Cunoscutul medic pneumolog Ion Eparu a murit la vârsta de 68 de ani, anunțul fiind făcut de un verișor al acestuia.

„Cu adâncă durere și tristețe anunțăm trecerea spre cele veșnice a verișorului nostru drag, care ne-a fost ca un frate, a celui care a salvat vieți, a redat sănătate, a omului minunat, care si-a dedicat existenta oamenilor, doctor EPARU ION.

Un suflet bun, plin de dragoste de viata si credinta in Dumnezeu, s-a înaltat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu.

Îngerii să vegheze drumul tău lin catre Dumnezeu, verisor drag!!!”, a scris pe pagina sa de socializare Dumitru Căpătaru.

Doctorul Ion Eparu s-a dedicat pacienților săi, fiind o perioadă șeful Secției Pneumologie -Scornicești din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina și coordonator al Programului Național de Tuberculoză în județul Olt.

Medicul Ion Eparu a fost absolvent al Facultății de Medicină Generală în cadrul Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, promoția 1984.

sursa foto; internet