Un camion cu pietriș și două mașini, implicate într-un accident, în comuna Pleșoiu

Un camion cu pietriș și două mașini au fost implicate într-un accident rutier joi, 5 octombrie, în comuna Pleșoiu.

„Accident rutier în comuna Pleșoiu, sat Arcești-Cot, implicate un autocamion încărcat cu pietriș și două autoturisme, în care se aflau doar șoferii. Șoferul de autocamion fără urme de traumă, ceilalți șoferi sunt în curs de monitorizare, conștienți”, au anunțat reprezentanții ISU Olt.

Potrivit polițiștilor olteni, unul dintre șoferi, un tânăr de 19 ani, a fost transportat la spital.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 3 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Drăgășani, județul Vâlcea, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj și un autocamion condus de un bărbat de 54 de ani, din orașul Bălcești, județul Vâlcea.

În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.