Un bărbat de 40 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat preventiv, după ce a dat foc unei case

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Osica de Sus, județul Olt a fost arestat preventiv, după ce a dat foc unei locuințe, fiind vorba chiar de casa părintească. Incidentul a avut loc pe 16 octombrie, bărbatul fiind cercetat într-un dosar de distrugere.

Polițiștii spun că bărbatul a dat foc, inițial, unor bunuri din interior, iar vâlvătaia a cuprins locuința.

„În fapt, la data de 16 octombrie 2023, în jurul orei 02:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că la o locuință din comuna Osica de Sus a izbucnit un incendiu.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 40 de ani, din comuna Osica de Sus, ar fi încendiat mai multe bunuri din interiorul locuinței, iar focul s-a extins asupra întregului imobil”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt. 

În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

În urma probatoriului administrat, la data de 16 octombire 2023, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Ulterior, în cursul aceleiași zilei, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Caracal, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive față de bărbat, pentru 30 de zile.

sursa foto:amator