Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat joi, 9 noiembrie, tronsonul III al Drumului Expres, Valea Mare-Colonești, ajungând în comuna Priseaca, județul Olt.
Grindeanu s-a arătat mulțumit de modul cum au mers lucrările și a dat asigurări că circulația pe acest lot, care are 31 de kilometri și străbate localitățile din județul Olt Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tătulești și Colonești, va fi deschisă până la Crăciun.
„Până în Crăciun dăm în circulației lotul III, le mulțumesc pentru mobilizare, asta înseamnă peste 30 de kilometri din Drumul Expres, este un lucru bun. Sunt spre jumătate, la stadiul fizic, pe lotul IV, exact cel care se duce în Autostrada 1, la Pitești. Nu este o mobilizare bună pe lotul I și nici pe Centura Craiovei. Am avut discuții împreună cu domnul Pistol cu acele companii, le am spus că o să mai vin în această lună, până la finalul anului, și aș vrea să se schimbe lucrurile. Am reziliat contractul, așa cum bine știți, pentru acea rușine, pe tronsonul I. Au câștigat, mă aștept să existe o mobilizare mai bună. 75 de oameni astăzi și 70 de utilaje, scuzați mă, nu este mulțumitor. Ca și termene, pe o perioadă medie, mențin ceea ce am spus, până la sfârșitul acestui an, dăm în circulație acest tronson III, de peste 31 km, mențin pentru lotul I, anul viitor, întregul Drumul Expres de la Craiova la Pitești să fie redat circulației. Fiind la 50 la sută și Centura Craiovei, cei 10 km, termenul de iunie, iulie poate fi menținut. Felicitări constructorului pentru loturile III și IV , nu este nicio surpriză, și un pic de atenționare pentru lotul I și pentru Centura Craiovei”, a transmis Sorin Grindeanu.