Mașina condusă de o femeie de 42 de ani s-a răsturnat, la ieșirea din comuna Vișina, apoi a luat foc

Mașina condusă de o șoferiță de 42 de ani, din orașul Corabia, s-a răsturnat luni, 18 decembrie, pe Drumul Național 54, la ieșirea din comuna Vișina.

Mașina a luat foc, femeia fiind transportată la Spitalul orășenesc Corabia.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 42 de ani, din orașul Corabia, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, autoturismul a luat foc, iar femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul orășenesc Corabia”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.