Șoferul implicat în accidentul mortal de la Strejești, dat în urmărire națională

Șoferul de 32 de ani, cu domiciliul în Slatina, care a fost implicat în accidentul rutier mortal, produs în noaptea de Crăciun, 25 decembrie, pe raza localității Strejești, în urma căruia a rezultat decesul primarului din comuna Grădinari, Mihai Ioana (61 de ani), a fost dat în urmărire națională. Acesta apare pe site-ul Poliției Române, la rubrica „persoane urmărite”.

Tânărul se sustrage actelor de urmărire penală, magistrații Judecătoriei Slatina dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„În urma probatoriului administrat, la data de 29 decembrie a.c., Judecătoria Slatina a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele tânărului de 32 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, întrucât acesta se sustrage de la urmărirea penală.

Polițiștii desfășoară activități specifice în scopul punerii în aplicare a mandatului de arestare preventivă, tânărul fiind pus în urmărire națională”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Totodată, sunt întocmite documentele pentru a fi dat și în urmărire internațională.

Reamintim că primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana (61 de ani), și-a pierdut viața în urma accidentului rutier ce a avut loc pe DN64, în județul Olt, în noaptea de Crăciun, 25 decembrie, în coliziune fiind implicate două mașini. Șoferul de 32 de ani, din Slatina, era băut. Totodată, polițiștii olteni spun că au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în cazul slătineanului, fiind așteptate rezultatele testelor de laborator.

sursa foto: captură Poliția Română