Accident grav, în Scornicești. Un bărbat de 78 de ani a fost lovit mortal

Un grav accident de circulație a avut loc vineri, 16 februarie, în jurul orei 18:50, pe strada Rusciori, din orașul Scornicești.

Un pieton a fost lovit mortal de o mașină condusă de un tânăr de 30 de ani.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din comuna Poboru și un pieton, respectiv un bărbat de 78 de ani, din orașul Scornicești.În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat”, se arată într-uncomunicatalIPJOlt.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.