Executivul a aprobat în ședința de joi, 22 februarie, indicatorii tehnico-economici pentru Sala polivalentă din Slatina, ceea ce înseamnă că lucrările vor fi reluate.
Primarul municipiului Slatina, Emil Moț, a precizat că vom avea din nou un șantier deschis la acest obiectiv, important pentru oraș.
„Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru reaprobarea indicatorilor tehnico- economici ai obiectivului de investiții „Sală de sport multifuncțională cu 3000 de locuri – Municipiul Slatina, strada Crișan nr.33”, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții, a fost aprobat astăzi în ședința de guvern.
Este o realizare și o bucurie în același timp pentru Primăria municipiului Slatina, întrucât după atâta timp lucrările vor reîncepe pentru această investiție majoră.
După elaborarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de construire precum și după semnarea contractului cu executantul lucrărilor vom avea din nou un șantier deschis la acest obiectiv”, a declarat primarul Emil Moț.
Contractul pentru obiectivul de investiții «Construire Sală de sport multifuncţională, localitatea Slatina, judeţul Olt» atribuit de CNI a fost reziliat în 13 martie 2020, ca urmare a intrării în insolvenţă a antreprenorului care executa lucrările la acest obiectiv.
sursa foto: facebook Siminica Mirea