Juniorii U17 de la CSM Slatina s-au calificat în sferturile Cupei României. Conducerea divizionarei B monitorizează copiii crescuți de club

Juniorii under 17 de la CSM Slatina sunt în primele opt echipe din țară, calificându-se în optimile Cupei României, înregistrând astfel unul dintre cele mai bune rezultate de la nivelul Centrului de copii din cadrul clubului din Liga a II-a, din ultimii ani. Conducerea divizionarei B CSM Slatina monitorizează grupele de juniori, în strategia clubului înscriindu-se dorința de a promova câți mai mulți copii formați în Centrul de fotbal juvenil de la Slatina.

Astfel, juniorii de la CSM Slatina s-au impus duminică, 10 martie, în partida din optimile Cupei României, învingând, cu scorul 6-1, LPS Tg. Jiu.
Jocul disputat pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai” Slatina a fost la discreția slătinenilor, Miu, Cojocaru, Rogojinaru (din penalty), Zorzoliu (din penalty), Bănică și Șuțu trecându-și numele pe lista marcatorilor. Totodată, juniorii au mai avut și alte ocazii de a marca, jocul acestora încântând spectatorii prezenți la meci.
Alături de CSM Slatina, în faza superioară a competiției s-au mai calificat LPS Suceava, Gloria Buzău, Daco-Getica București, LPS Sebeș, CSC Șelimbăr, LPS Satu Mare, urmând ca echipa câștigătoare dintre FC Player București și CS Mioveni să se decidă pe 13 martie.

Antrenorul grupei Under 17 de la CSM Slatina, profesorul Cristian Stănculețu, s-a arătat încântat de jocul elevilor săi.

„Este o performanță pentru fotbalul juvenil din Slatina, sunt foarte mulțumit de evoluția lor, au fost meciuri foarte reușite, altele mai puțin bune, dar, per total, evoluțiile lor au fost la un nivel ridicat. Suntem în primele opt echipe din țară, ne-am calificat în sferturi. Obiectivele mele și ale celorlalți antrenori din Centrul de copii de la CSM Slatina sunt să producem cât mai mulți jucători pentru echipa de seniori. Eu cred că parcursul din Campionat și cel din Cupa României au atras atenția antrenorilor de la echipa mare. Personal, îmi doresc ca tot mai mulți jucători să facă pasul la echipa de seniori. Este obiectivul nostru principal să creștem jucători, iar rezultatele din Cupa României și Campionat sunt ca un bonus”, a spus profesorul Cristian Stănculețu.

Sferturile de finală sunt programate pe 27 martie, într-o singură manșă.

Staff-ul divizionarei B, la meciul juniorilor din Cupă

Pentru că își propune să promoveze la echipa mare juniori crescuți și formați la grupele din cadrul clubului, staff-ul divizionarei B CSM Slatina, format din antrenorul Dan Oprescu, președintele clubului Cristian Șcheau, antrenorul cu portari Vasile Sin și secundul Fane Țâră, a fost prezent, duminică, la meciul juniorilor din Cupa României.

Șeful Centrului de Copii și Juniori de la CSM Slatina, profesorul Iulian Mitrache, a precizat că această grupă născută 2007-2008 este cea mai valoroasă din județul Olt, la acest moment. Acesta îi felicită pe copii pentru munca depusă din ultimii zece ani. Totodată, profesorul Iulian Mitrache a vorbit despre faptul că staff-ul tehnic al divizionarei B este cu ochii pe acești copii, pentru a face selecția în vederea accederii la echipa mare.

„Performanța aceasta are în spate opt ani de pregătire, adică două macrocicluri de pregătire. Acești copii trebuie să fie apreciați, pentru că au fost capabili să ducă acest maraton de pregătire timp de opt-zece ani. Statistica ne arată că foarte mulți copii, Under 15, renunță. Ei au reușit să păstreze acest ritm de pregătire impus de la clasa I, clasa a II-a. Consider că este cea mai valoroasă grupă la acest moment din județul Olt, care reprezintă cu succes județul Olt. Deja se creează o emulație între centrul de juniori și echipa mare. Felicit pe reprezentanții clubului că monitorizează acești copii pentru a selecta juniorii, astfel încât să facă pasul la echipa mare. Avem jucători crescuți la CSM Slatina care evoluează sub formă de împrumut la Potcoava, la Curtișoara, dar au făcut pasul și la Liga a II-a. Dacă peste această grupă va mai trece încă un sezon, cu siguranță, anul viitor, va fi mult mai valoroasă, iar foarte mulți vor face pasul către Ligi a II-a”, a spus profesorul Iulian Mitrache.

În 2017, grupa de copii 2000-2001, pregătiră de profesorul Marius Popa la CSS Slatina, s-a calificat în sferturile Cupei României, fiind eliminată din competiție de Dinamo București. Tot în 2017, grupa născută 1998-1999, pregătită de profesorul Iulian Mitrache, s-a calificat în optimile Cupei României.

CSM Slatina, Under 17: Alex Rogojinaru, Dragoș Tecuceanu, Mădălin Șuțu, Mihai Radu, Andrei Lixandru, Robert Zorzoliu, Eric Tache, Claudiu Negoescu, Bogdan Miu, Mădălin Cojocaru, Eugen Șerban. Din lot au mai făcut parte: Marius Antonie, Sebastian Ion, Marius Ion, David Cristescu: Mario Cafaciu, Răzvan Rădulică, Fabian Ioja, Nicu Bănică.
Antrenor: Cristian Stănculețu. Directorul Centrului de Copii și juniori CSM Slatina: Iulian Mitrache.

foto deschidere: arhivă