Un bărbat de 57 de ani a murit, după ce locuința sa, din comuna Spineni, a fost cuprinsă de flăcări

Un bărbat de 57 de ani a murit, după ce locuința sa, din comuna Spinei, sat Vineți, județul Olt, a fost cuprinsă de flăcări.  

La spital a ajuns și fiul proprietarilor, un tânăr de 20 de ani, care a suferit doar un atac de panică.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la două camere de locuit și la acoperișul casei, proprietarul fiind surprins în interiorul locuinței.

După asigurarea accesului în locuință, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit decedat, cu arsuri pe circa 60 la sută din suprafața corpului.

La spital a fost transportat și fiul proprietarilor, în vârstă de 20 de ani, cu atac de panică.

În urma evenimentului au ars aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul casei și bunurile din două camere de locuit”, au transmis reprezentanții ISU Olt.

Potrivit pompierilor olteni, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost utilizarea unui lichid inflamabil pentru aprinderea focului în sobă.

fotografie ilustrativă, arhivă