Cadastru gratuit pentru toate gospodăriile din comuna Slătioara

Toate gospodăriile din comuna Slătioara, județul Olt, beneficiază de cadastru gratuit, proiectul fiind derulat prin ANCPI, cu fonduri europene.

Primarul comunei Slătioara, Savu Ungureanu, a precizat că se refac cărțile funciare chiar dacă ele există, întreaga procedură întinzându-se pe parcursul unui an.

„Proiectul este cu fonduri europene, derulat de ANCPI, iar cărțile funciare sunt gratuite. Chiar dacă oamenii au cărți funciare, ele se refac, se pune totul într-o ordine, atât pentru intravilan, cât și pentru extravilan. Acest proiect durează 12 luni, se fac măsurători în toate gospodăriile, avem peste 1300 de gospodării în comună, sunt multe case în construcție, se întocmesc cărțile funciare, apoi este perioada contestațiilor, după care sunt eliberate cărțile funciare definitive”, a spus primarul din Slătioara, Savu Ungureanu.

fotografie ilustrativă, din comuna Slătioara