Strada Constructorului (foto) din municipiul Slatina va fi reabilitată, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, semnând astăzi, 16 mai, contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul privind asfaltarea străzii Constructorului are o valoare de 1,586,566 de lei și a fost accesat de Primăria municipiului Slatina.
De asemenea, pe strada Constructorul va fi introdusă și rețeaua de iluminat public, lucrările fiind derulate de DASIP Slatina.
Totodată, astăzi, la nivelul județului Olt, au mai fost semnate contracte pentru comunele Valea Mare și Urzica, privind asfaltarea unor străzi.