Sistemul de monitorizare video din municipiul Slatina va fi extins, alte 226 de camere urmând să fie branșate la rețeaua de energie electrică. Dispeceratul funcționează în cadrul Poliției Locale Slatina, existând personal angajat permanent.
Directorul Poliției Locale Slatina, Bogdan Apostoliceanu, a precizat că aceste camere video, montate în zona containerelor îngropate din municipiu, pentru a fi astfel prevenită aruncarea necontrolată a deșeurilor, urmează să fie racordate la rețeaua electrică.
„La acest moment, sunt funcționale 271 de camere. Urmează să se dea în folosință încă o extindere de 226 de camere, în cel mai scurt timp vor fi branșate la rețeaua de energie electrică. Camerele vor fi montate în zona containerelor îngropate, pentru a preveni aruncarea necontrolată a deșeurilor, La fiecare puncte de colectare vor fi câte două camere și un difuzor prin care putem comunica cu persoana care este pe cale să săvârșească o contravenție. Finanțarea este asigurată de la bugetul local. Noul Parc Dumitru Dobrescu va avea sistem de supraveghere , care va fi integrat în proiectul principal de monitorizare video. Dispeceratul funcționează 24 din 24 de ore. Reamintesc cetățenilor, că pentru orice situație pe care o întâmpină pe raza municipiului Slatina, să apeleze numărul 0249.954, unde 24 de ore din 24 va răspunde un dispecere și va transmite echipajului din teren să ajungă cât mai repede”, a spus Bogdan Apostoliceanu.