Lucrările de reabilitare derulate pe DN6 Alexandria-Craiova, sectorul de drum care străbate județul Olt, au fost încheiate. Astfel, 48 de kilometri au fost complet reabilitați, fiind complet refăcute și șapte poduri și două pasaje. Responsabilii acestui proiect, în valoare de 386.045.199 de lei, din care peste 275 de milioane au fost atrase prin Fondul European de Dezvoltare Regională, au anunțat miercuri, 28 august, în cadrul unei conferințe de presă (foto), încheierea lucrărilor.
Inginerul Ion Stancu, coordonatorul contractului, a precizat că porțiunea de drum complet reabilitată va asigura o legătură rutieră de calitate între Alexandria și Craiova.
„Lucrările care fac obiectul contractului se regăsesc pe teritoriul județului Olt, mai puțin sectorul aflat între km 172-182 și km 176+800 aflat în administrarea Primăriei Caracal și fac parte din investiția Reabilitare DN6 Alexandria-Craiova. Finanțarea acestui proiect a fost prin Programul Operațional Infrastructură Mare.(…). Au fost reabilitați 48 de kilometri de drum național, șapte poduri și două pasaje peste liniile electrificate. Au fost amenajate 13 intersecții cu drumuri clasificate, 118 intersecții cu drumuri laterale neclasificate, 29 de podețe transversale, două parcări de odihnă cu iluminat. Beneficiile sunt multiple: asigurarea unei legături rutiere de calitate între Alexandria și Craiova, creșterea eficienței economice a rețelei de transport și sporirea mobilității cu reducerea timpului de călătorie între Alexandria și Craiova”, a spus inginerul Ion Stancu.
Vicepreședintele CJ Olt, Ionuț Ivan, a precizat că prin acest proiect de reabilitare, județul a fost conectat la rețeaua de drumuri naționale.
„Este un pas semnificativ pentru infrastructura rutieră din județul Olt, cei 48 de kilometri din drumul național vor facilita conectarea județului Olt la drumurile rutiere naționale, este important pentru județul Olt”, a spus Ionuț Ivan.