PSD Olt a depus miercuri, 16 octombrie, la sediul BEJ Olt, candidaturile pentru alegerile parlamentare, programate pentru 1 decembrie.
Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a precizat că echipa sa este preocupată de noi investiții pentru județul Olt, încercând astfel să stea cât mai departe de scandalurile pe care tabăra adversă le provoacă tot mai des.
„Depunerea candidaturilor este un moment tratat cu maximă responsabilitate cetățenească și de reafirmare a angajamentului nostru ca echipă de a duce județul Olt, pe acești patru ani care urmează, la nivelul următor de dezvoltare. Suntem o echipă unită, puternică, responsabilă, cu experiență administrativă, dar și cu determinarea necesară de a reprezenta județul Olt la București cât mai bine. Reafirmăm principiul cu care am plecat de fiecare dată și pe care nu îl vom abandona niciodată, de a face un parteneriat cu cetățenii județului Olt, cu primarii localităților din județul Olt, cu Guvernul României și cu instituțiile guvernamentale, parteneriat care va trebui să răspundă cât mai bine așteptărilor cetățenilor și nevoilor lor. Nu suntem croiți pe scandal, viziunea noastră politică pleacă de la responsabilitate socială și administrativă. Vorbim concret, pe proiecte pe care vrem să le facem, pe promisiuni onorate și pe planuri de viitor reale. Cetățenilor din județul Olt le transmitem că suntem alături de ei în fiecare zi, nu doar la patru ani, ca alții. Avem nevoie de fiecare vot, pentru că avem nevoie să trimitem câți mai mulți oameni la București, pentru a forma o echipă puternică, pentru a influența deciziile politice și administrative la nivel național, astfel încât să aducem în județul Olt cât mai multe investiții. Împreună suntem o echipă, echipa care contează”, a declarat Oprescu.
Totodată, liderul PSD Olt a vorbit despre proiectele pe care și le propune echipa social-democrată. Astfel, pe lângă investițiile de la Spitalul Slatina, care includ și un nou corp de clădire, cu bloc operator de ultimă generație și heliport, sunt urmărite și proiecte privind managementul deșeurilor sau proiecte mari de infrastructură.
„Avem mai multe proiecte mari, să știți. În primul rând, ne-am propus să facem un nou corp la Spitalul Județean Slatina, care înseamnă un proiect de aproape 60 de milioane de euro. O clădire care va include un nou bloc operator și o nouă secție de ATI, pe lângă altele. Un heliport, astfel încât pacienții să nu mai meargă cu ambulanța până jos la stadion și să plece cu elicopterul, când avem nevoie de acolo.
Ne propunem, în continuare, să dezvoltăm managementul deșeurilor în județul lor, astfel încât lucrurile să fie cât mai clare și mai concrete și să fie cât mai bine aplicate.
Ne propunem proiecte de infrastructură și avem deja în lucru două proiecte de drumuri județene, care înseamnă un target, un grant de 50 de milioane de euro asumat.
Ne propunem pe proiecte guvernamentale să atragem, așa cum am atras și mandatul trecut, a doua sumă pe țară și prima sumă din cadrul organizațiilor Partidului Social-Democrat, pe programul Angel Saligny, și să aducem, în continuare, fonduri, astfel încât în județul lor să nu mai fie localitate fără apă, canal, școală, grădiniță modernizată și să avem gaze în toate localitățile, cât mai repede.
Ne propunem foarte multe lucruri, dar cel mai bine este să mergem în fața cetățenilor, să le explicăm ceea ce am făcut și ceea ce vrem să facem în continuare, pentru că numai așa putem merge mai departe”, a adăugat Oprescu.
Lista candidaților PSD Olt, pentru alegerile parlamentare
Senat:
1.PAUL Stănescu
2.SIMINICA Mirea
3.FLORIN Albota
4.Corina Sulger
5.Răzvan Batagui, director Scoala nr. 2 Caracal
Camera Deputaţilor
1.Marius Iancu
2.Florin Barbu
3.Bogdan Mihuți
4.Liviu Voiculescu
5.Ionuț Ivan
6.Florin Ciocan
7.Dr Mariana Leanca
8.Alexandru Berechet