Tânărul de 18 ani, implicat în accidentul de la Corabia, a fost reținut. Era băut și avea și permisul suspendat

Polițiștii olteni l-au reținut pentru 24 de ore pe șoferul care, pe 16 ianuarie, a fost implicat într-un accident rutier, la Corabia. După ce a lovit un stâlp de pe marginea drumului, a ricoșat în gardul spitalului din localitate. Polițiștii au constatat că era băut și avea și dreptul de a conduce pe drumurile publice. Grav este că în acest accident rutier și-a pierdut viața un tânăr de 18 ani, pasager în mașina condusă de acest șofer.

„În urma probatoriului administrat, în data de 22 ianuarie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele tânărului de 18 ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Reamintim că pe 16 ianuarie, în jurul orei 07.30, un grav accident rutier a avut loc pe Drumul Național 54, în orașul Corabia.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani, din comuna Orlea, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile, ulterior fiind proiectat într-un autoturism parcat și în gardul unei unități spitalicești.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și doi pasageri au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.