Consilierii județeni au aprobat miercuri, 12 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 441,2 milioane de lei, din care peste 164,8 milioane de lei vor merge către dezvoltare.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că suma cea mai importantă va fi direcționată către dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ, totodată, investițiile în sănătate fiind o prioritate.
„În primul rând, bugetul de anul acesta, după asigurarea serviciilor esențiale pe care Consiliul Județeanului de are în subordine, respectiv cele două spitale, Spitalul Județean de Urgență Slatina și Spitalul de Psihiatrie Schitul Greci, de asemenea, și asigurarea funcționării Direcției Generale de Protecție a Copilului și Persoanele Vârstnice, îl redirecționăm către investiții. Anul acesta avem un buget de investiții sensibil mai mare decât bugetul anului trecut. Este vorba despre un buget de 52 de milioane de euro, atât din bugetul propriu al Consiliului Județeanului, cât și din proiectele pe fonduri europene pe care anul acesta le vom implementa. Din această sumă, cea mai mare sumă se duce către infrastructura rutieră, unde modernizarea drumurilor județene este foarte importantă, atât pentru dezvoltarea județului, cât și pentru mobilitatea populației. Merg aproximativ 26 de milioane de euro către infrastructura rutieră. De asemenea, investițiile în sănătate ocupă un loc important. Avem aproximativ 9 milioane de euro pe care îi alocăm modernizării, în continuare, a Spitalului Județean de Urgență Slatina, dar și Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci”, a spus Marius Oprescu.
Președintele forului județean a declarat că bugetul din acest an este mai mare decât cel de anul trecut.
„Bineînțeles că nu neglijăm nici asistența socială… Pentru îmbunătățirea serviciilor sociale pe care le oferim, continuăm investițiile în Direcția Generală de Protecție a Copilului și Persoanelor Vârstnice Olt și avem alocată o sumă de aproximativ 7 milioane de euro. Și celelalte domenii de activitate sunt prinse atât pe mediu cât și pe infrastructura de urgență, cât și cultura, religia, sportul, toate sunt prinse în bugetul Consiliului Județean. Cred că acest buget care, așa cum am spus, este sensibil mai mare față de anul trecut, arată angajamentul nostru pentru dezvoltarea județului în continuare. De asemenea, să știți că, așa cum v-am obișnuit, prin transparență, cheltuim cu mare responsabilitate fiecare ban public, fiecare leu, astfel încât banii care ne rămân să îi direcționăm către investiții importante, care aduc o valoare adăugată și un plus real, cu impact clar pentru cetățenii din județul nostru”, a adăugat Oprescu.