Un caracalean de 78 de ani s-a aruncat de la etajul unui bloc, situat pe strada Intrarea Muzeului, din Caracal, miercuri dimineață, 12 martie.
Acesta a murit, iar polițiștii urmează să stabilească de ce a recurs bărbatul la un asemenea gest.
„La data de 12 martie 2025, în jurul orei 09:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc din municipiul Caracal. La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Caracal. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, s-ar fi precipitat de la etajul unui bloc situat pe strada Intrarea Muzeului, din aceeași localitate. În urma evenimentului, bărbatul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
fotografie ilustrativă