29 de olteni, care au fost înțepați de căpușe, s-au prezentat la serviciile de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina (foto) și Spitalul municipal Caracal, pe parcursul acestui an.
Specialiștii DSP Olt le recomandă oltenilor să evite zonele cu iarnă și arbuști și să aplice spray-uri împotriva insectelor.
„Borrelioza este o boală infecțioasă produsă prin înțepătura de căpușe, având ca agent etiologic o spirochetă. În cadrul măsurilor de prevenire a expunerii la căpușe, recomandăm populației: să evite zonele cu iarbă și arbuști, păduri, în care expunerea la căpușe este foarte mare; se recomandă purtarea unor haine deschise la culoare, pentru a face cât mai ușor vizibile insectele, inclusiv căpușele; se recomandă aplicarea de spray-uri împotriva insectelor, verificarea atentă a hainelor, bagajelor și a corpului, la întoarcerea din drumeții; se recomandă verificarea și protejarea și a animalelor de companiei cu produse recomandate de medicul veterinar, împotriva insectelor, inclusiv a căpușelor. Crreșterea numărului de îmbolnăviri transmise prin căpușe este favorizată de schimbările climatice și vegetație”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.