Mihaela Oiță-Ilina este asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Olt. Întreaga ei viață a fost dată peste cap în urmă cu două luni, femeia fiind diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică.
Prietenii cadrului medical au făcut un apel umanitar pe Facebook, pentru că Mihaela are nevoie atât de sânge, cât și de o sumă importantă de bani pentru un transplant medular.
„Mihaela Oiță-Ilina – 39 ani, prietena noastră, asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanță Olt, are nevoie URGENTĂ de ajutor! În urma cu două luni a fost diagnosticată cu o boală cruntă: Leucemie Acuta Mieloblastică. A început imediat tratamentul în cadrul Spitalului Clinic Fundeni, Secția Hematologie, dar prima cură de chimioterapie nu a avut rezultatul sperat: remisia. Indicaṭia medicului curant este de transplant medular şi a iniṭiat cea de-a doua cură de chimioterapie, cu mult mai agresivă decât prima, în urma căreia speră să obṭină remisia. Deși acest diagnostic a căzut ca un trăznet asupra lor, Mihaela, alături de soțul ei, de băiatul ei şi de întreaga familie, luptă să învingă această boală”, a scris o prietenă pe pagina ei de socializare.
Mihaela are nevoie de masă trombocitară și de sânge grupa 01 pozitiv. Toți cei care doresc să o ajute pot dona la orice Centru de Transfuzii Sanguine din ṭară pentru Mihaela Oiță-Ilina, internată la Spitalul Clinic Fundeni, Secția Hematologie.
Totodată, toți cei care au posibilitatea pot dona în contul în lei deschis la Banca Translvania pe numele Oiță-Ilina Mihaela RO49BTRL02901201A96188XX.