ITM Olt avertizează: „Angajatorii nu pot condiționa prezența la serviciu a salariaților de efectuarea vaccinului împotriva COVID-19”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a transmis că angajatorii nu pot condiționa salariații care revin la locurile de muncă cu noi teste COVID, după ce au stat în carantină sau după ce au stat în izolare două săptămâni de la confirmarea cu virusul SARS-COV2.

„Întrucât la nivel național au fost semnalate astfel de cazuri, atragem atenția angajatorilor că nu pot condiționa salariații, care se întorc la locurile de muncă după ce au stat în carantină pentru că au fost contacți direcți ai unor cazuri confirmate COVID–19, sau au fost pozitivi la testul SARS-CoV-2, după ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, să efectueze un nou test pentru a-și relua activitățile profesionale, obligațiile lucrătoriilor fiind de respectare a prevederilor legale în vigoare, de păstrare a distanțării și purtarea măștii la locul de muncă”, se arată într-un comunicat al ITM Olt.

Totodată, angajatorii nu îi pot obliga pe salariați să se vaccineze împotriva COVID.

„Angajatorii nu pot condiționa prezența la serviciu a salariaților de efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2”, au mai transmis reprezentanții ITM Olt.